Maramureşenii au încins Hora Unirii în holul Palatului Administrativ
Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş, Primăria Municipiului Baia Mare și Garnizoana Baia Mare au organizat duminică, 24 Ianuarie, în holul Palatului Administrativ, o festivitate menită să marcheze aniversarea a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 Ianuarie 1859). La eveniment au participat: prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian; senatori şi deputaţi de Maramureş; primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş; comandanţii şi şefii unităţilor şi instituţiilor aparţinând Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică și Siguranţă Naţională din Garnizoana Baia Mare; reprezentanţii Asociaţiei “22 Decembrie” Baia Mare; reprezentanţii Asociaţiilor Cadrelor Militare în rezervă și retragere “Al. I. Cuza”, a Cadrelor Militare în rezervă şi retragere din Ministerul Afacerilor Interne, a Veteranilor de Război, “Cultul Eroilor - Regina Maria” - Filiala Maramureş.
Despre semnificaţia istorică a Unirii celor două Principate Române a vorbit Diana Mureşan, consilier principal în cadrul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Maramureş. Aceasta a declarat: “Principalul purtător de cuvânt al naţiunii românești în acest complicat proces a fost domnitorul Cuza însuşi, cel care s-a arătat în faţa reprezentanţilor străini cu o «frunte ridicată» - cum remarca Bolintineanu, şi care a știut să îmbine demnitatea cu fermitatea, dar şi cu o mare inteligenţă politică, cu tact şi dibăcie. (...) Cuza este una din cele mai de seamă personalităţi ale istoriei româneşti. Inteligent, voluntar, abil, hotărât să meargă până la capăt, Cuza a lăsat să-i fie umbrite calităţile de o viaţă private dezordonată şi de o camarilă de joasă calitate”. În continuare, Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare, dirijat de Andrei Dragoş, a interpretat cântece patriotice, iar actorul Claudiu Pintican a susţinut un moment poetic adecvat semnificaţiei zilei. Prefectul ing. Anton Rohian a rostit o alocuţiune în care a îndemnat la unitate şi bună înţelegere între cetăţeni, arătând că este momentul să lăsăm deoparte ura şi ranchiuna şi să încercăm să clădim împreună viitorul acestui judeţ şi al ţării. După un scurt recital susţinut de Fanfara Municipală, manifestarea s-a încheiat cu o Horă a Unirii în care s-au prins toţi cei prezenţi.
Imagini din recitalul de poezie susținut de actorul Claudiu Pintican cu ocazia festivității organizate de Instituția Prefectului Maramureș în data de 24 ianuarie, cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române.